Oferă o zi de naștere pentru un copil din spital

Avem nevoie de voluntari care să acopere costurile cu organizarea zilei de naștere pentru copiii din secțiile de oncopediatrie din Bucuresti, respectiv pentru:

- decoratiuni de petrecere: ghirlande, bannere, serpentine (sunt decoratiuni care se atarna de sus), baloane;

- pentru copii: ochelari de petrecere, palarii, coronite, jobene, ghirlande etc.

- tort (tortul este facut special pentru copii din ingrediente naturale, are 6 kg si fiecare tort costa 400 de RON);

- lumanari de tort (pot fi si lumanari-cifre);

- cadouri copii: animale de plus, masinute, papusi, hainute;

- accesorii petrecere: farfurii de plastic, fete de masa, lingurite si furculite de plastic.

8 luni de zile din 12. Atât petrece, în medie, un copil bolnav de cancer pe o secție de oncopediatrie*.
Din cauza aceasta mulți copii își sărbătoresc zilele de naștere între cei patru pereți ai secției.

Ajută-ne să le facem o bucurie de ziua de naștere și să reușim să le aducem zâmbetul pe buze!
Costurile unei petreceri aniversare se ridică la 800-900 de lei pentru o aniversare (tort aniversar, decorațiuni, costume personaje, cadou etc), intrucat toti copiii de pe sectie sunt invitati sa se bucure de ziua de nastere a unui copil din spital.
Valoare medie donație: 100-150 de lei/ voluntar, însă fiecare poate contribui cu orice sumă dorește. Pe principiul puțin + puțin + puțin = Mult
*Activăm în Spitalul Marie Curie și în Institutul Oncologic Fundeni din București.

Donațiile în bani se pot face prin virament în contul Asociației Spitale Curate: RO46RZBR0000060016949927, deschis la Raiffeisen Bank (cu mentiunea „aniversare - BRD ZiuaV”). Dupa ce faci donația, te rugăm să trimiți un mail de info și confirmare la alexandra.raureanu@spitalecurate.ro.

De fiecare dată când vom avea o petrecere în spital, ne vom ocupa să îți trimitem imagini cu copiii. Bucuria din ochișorii lor ne motivează să continuăm și face să merite orice efort facem pentru ei.

Susținerea ta este foarte importantă și ne poți ajuta prin contribuții în bani și, dacă dorești, poți cumpăra online produse pentru organizarea petrecerii.

Dacă ai nevoie de info suplimentare, persoana de contact este alexandra.raureanu@spitalecurate.ro , telefon 0747 444 093, www.spitalecurate.ro.

Lista de materiale necesare:

1. Aniversări copii

- decoratiuni de petrecere: ghirlande, bannere, serpentine (sunt decoratiuni care se atarna de sus), baloane;

- pentru copii: ochelari de petrecere, palarii, coronite, jobene, ghirlande etc.

- tort (tortul este facut special pentru copii din ingrediente naturale, are 6 kg si fiecare tort costa 400 de RON);

- lumanari de tort (pot fi si lumanari-cifre);

- cadouri copii: animale de plus, masinute, papusi, hainute;

- accesorii petrecere: farfurii de plastic, fete de masa, lingurite si furculite de plastic.

Pe parcursul anului, ne străduim să oferim cât mai mult ajutor familiilor copiilor bolnavi ale căror resurse financiare merg aproape integral către tratamentele și analizele copiilor. Dacă doriți, ne puteți sprijini cu donații financiare și în bunuri pentru:

2. Alimentație sănătoasă (atelier de alimentație sănătoasă cu copiii)

- fructe: banane, mere sau citrice pentru 150 de copii, fiecare copil primind 2 fructe;

- fulgi de ovăz;

- iaurt.

3. Igienă

- gel antibacterian;

- gel de duș și șampon pentru 150 de copii;

- pamperși nr 4, 5 si 6;

- șervețele umede dezinfectante;

- pijamale cu mânecă lungă;

- săpun lichid;

- pastă și periuță de dinți.