Avem nevoie de 20 de voluntari ca să construim locuințe pentru familii în nevoie urgentă - vineri, 7 iunie
BRD Groupe Societe Generale
Salvează proiectulDescriere proiect
Avem nevoie de 20 de voluntari pentru lucrările de pe șantierul de construcții din comunitatea Britta Sofia, din comuna Jucu, Cluj.
Activitatea are vineri, 7 iunie, și presupune activități de amenajare în locuințele a două familii în nevoie urgentă. Voluntarii trebuie să prindă placile de OSB, pe structura de lemn a casei. Lucrarea va fi foarte interesantă și ușor de făcut, iar rezultatele vor fi extrem de vizibile la finalul zilei.
Asigurăm pentru voluntari transportul dus-întors (Cluj-Jucu), masa de prânz și pauze de apă și cafea.
Voluntarii și echipa Asociației Acasă lucrează din 2018 la construcția comunității Britta Sofia, din comuna Jucu. Casele din comuna Jucu se construiesc cu ajutorul voluntarilor și cu fonduri din donații. Au participat până acum aici, sute de donatori individuali, zeci de companii și mii de voluntari. Astfel că azi 14 familii au ajuns Acasă în acest nou cartier al comunei.
Materialele de construcție folosite pe șantier sunt de tip sandwich, pe structură de lemn și permit construcția unei case într-un timp foarte scurt. Pentru ca o familie să primească o asemenea casă trebuie să îndeplinească 2 condiții: 1. să existe dezavantajul social 2. membrii familiei (de obicei tatal), să lucreze ca voluntar la construcția caselor altor familii de tip caz social.
Banca încurajează voluntariatul angajaților și acordă 1 zi/an pentru fiecare angajat pentru implicare în acțiuni de voluntariat din comunitate. Pentru a beneficia de ziua liberă pentru voluntariat, vă rugăm să vă faceti cont aici, pe platformă, să aplicați la proiect și apoi să lansați o cerere de concediu în aplicația HRevolution, cu selectarea câmpului „Zi liberă voluntariat”.
Fiecare familie are nevoie de condiții de locuire decente. Ajută și tu.
Înscrie-te în proiect!
Domenii de activitate
Regiuni
Profilul voluntarului dorit
Cei mai mulți voluntari care vin să construiască pe șantierele Asociației Acasă nu au experiență în domeniu.
Nici nu este necesară, căci frontul de lucru și activitatea sunt desfășurate în așa fel încât voluntarii sunt susținuți îndeaproape pentru a putea să îndeplinească sarcina atribuită.
Activitățile sunt variate pe șantier: dacă un voluntar simte că nu este potrivit pentru un anumit post se poate muta la o activitate diferită.
RESPONSABILITĂȚILE VOLUNTARULUI
Participă la activități și respectă indicațiile coordonatorului de voluntari de pe șantier.
Durata proiectului
07 iunie 2019 - 07 iunie 2019Locul desfășurării
- Cluj
- Jucu de Sus
Activități
Avem nevoie de 20 de voluntari ca să construim locuințe pentru familii în nevoie urgentă - vineri, 7 iunie
Avem nevoie de 20 de voluntari pentru lucrările de pe șantierul de construcții din comunitatea Britta Sofia, din comuna Jucu, Cluj.
Activitatea are vineri, 7 iunie, și presupune activități de amenajare în locuințele a două familii în nevoie urgentă. Voluntarii trebuie să prindă placile de OSB, pe structura de lemn a casei. Lucrarea va fi foarte interesantă și ușor de făcut, iar rezultatele vor fi extrem de vizibile la finalul zilei.
Asigurăm pentru voluntari transportul dus-întors (Cluj-Jucu), masa de prânz și pauze de apă și cafea.
Voluntarii și echipa Asociației Acasă lucrează din 2018 la construcția comunității Britta Sofia, din comuna Jucu. Casele din comuna Jucu se construiesc cu ajutorul voluntarilor și cu fonduri din donații. Au participat până acum aici, sute de donatori individuali, zeci de companii și mii de voluntari. Astfel că azi 14 familii au ajuns Acasă în acest nou cartier al comunei.
Materialele de construcție folosite pe șantier sunt de tip sandwich, pe structură de lemn și permit construcția unei case într-un timp foarte scurt. Pentru ca o familie să primească o asemenea casă trebuie să îndeplinească 2 condiții: 1. să existe dezavantajul social 2. membrii familiei (de obicei tatal), să lucreze ca voluntar la construcția caselor altor familii de tip caz social.
Banca încurajează voluntariatul angajaților și acordă 1 zi/an pentru fiecare angajat pentru implicare în acțiuni de voluntariat din comunitate. Pentru a beneficia de ziua liberă pentru voluntariat, vă rugăm să vă faceti cont aici, pe platformă, să aplicați la proiect și apoi să lansați o cerere de concediu în aplicația HRevolution, cu selectarea câmpului „Zi liberă voluntariat”.
Fiecare familie are nevoie de condiții de locuire decente. Ajută și tu.
Înscrie-te în proiect!
Durată activitate
07 iunie 2019 - 07 iunie 2019Locuri disponibile
19Data limită pentru aplicații
06 iunie 2019Locul desfășurării
comuna Jucu, ClujTrebuie să fii logat pentru a accesa această secțiune. Click aici pentru login