Dar de Școală - Resurse pentru reușită
BRD Groupe Societe Generale
Salvează proiectulDescriere proiect
Ne dorim ca toți copiii să înceapă anul școlar cu încredere, demnitate și șanse reale la succes.
Pentru un copil vulnerabil, un ghiozdan înseamnă mai mult decât rechizite. Înseamnă încredere, apartenență și motivația de a continua școala. Tu i le poți oferi.
În acest an, vă propunem să donăm atât necesarul pentru școală printr-un ghiozdan și rechizite, dar și o selecție de cărți noi sau folosite, dar în stare foarte bună.
Cum și pe cine sprijinim?
- Prin cărți:
Ne alăturăm și susținem programul "Cărți pentru Viitor. O Bibliotecă, o lume de Posibilități" prin care ne adresăm școlilor rurale partenere ale concursului școlar COMPER, din zone vulnerabile. Prin cărțile oferite de voi, vom contribui la dotarea acestor școli cu biblioteci noi sau cu cărți actuale (acolo unde deja exista mobilier de bibliotecă). Dacă îți dorești să contribui, te rugăm să ambalezi cărțile separat de rechizite pentru că sediul școlilor unde trimitem cărțile este diferit de cel al școlilor unde vor ajunge ghiozdanele și rechizitele.
Ce fel de cărți poți trimite?
- Cărți noi sau în stare foarte bună, adresate elevilor din clasele pregătitoare până în clasa a VIIIa.
- Cărți de povesti pentru elevii din clasa pregătitoare până în clasa a IVa, beletristică V-VIII, atlase de geografie, istorie, biologie, dicționare, enciclopedii, auxiliare. Veți regăsi aici o listă orientativă, cu titluri propuse de mai multe cadre didactice din școlile respective. Sunt binevenite orice alte cărți pentru școlarii din aceste clase.
Pe cine sprijinim cu ghiozdane și rechizite?
Îi susținem pe elevii din programul Aventură prin lectură.
În această toamnă, ne propunem să ajutăm cu ghiozdane și rechizite un grup de 60 de copii de la Școala Gimnazială Hărmăneștii Vechi, județul Iași, susținuți de noi și în proiectul ”Aventură prin Lectură” - desfășurat de United Way cu implicarea BRD.
Termenul de trimitere a cărților, ghiozdanelor și rechizitelor este: 4 septembrie. Coletele vor fi trimise către Turn BRD, Registratură, împreună cu trimiterile recurente prin curier.
De ce este important să îi susținem pe copii?
- România se află pe primul loc în Uniunea Europeană la rata abandonului școlar timpuriu.
- Sărăcia este una dintre principalele cauze ale abandonului școlar.
- Cei mai mulți copii abandonează școala la începutul ciclurilor educaționale.
- Mulți copii nu au rechizitele necesare activităților didactice, haine sau încălțăminte adecvate.
Donație
Dacă nu reușești să contribui prin transmiterea ghiozdanelor și a rechizitelor, te poți implica printr-o donație.
Contribuie prin donație la pregătirea copiilor pentru școală :
https://www.unitedway.ro/fa-o-donatie/
În câmpul “Cod de donație” avem rugămintea de a nota: BRD însoțit de textul “scoala”.
50 lei → Susții necesarul de caiete și materiale de bază.
150 lei → Contribui la achiziția unei perechi de încălțăminte.
300 lei → Asiguri un ghiozdan complet echipat.
650 lei → Oferi unui copil tot ce are nevoie pentru începutul anului școlar.
Domenii de activitate
Regiuni
Profilul voluntarului dorit
Colegi care dorec să dăruiască un ghiozdan, rechizite și/sau cărți pentru copii care au nevoie de ele, ai căror părinți nu reușesc să le ofere necesarul pentru începerea școlii, din lipsa resurselor financiare.
RESPONSABILITĂȚILE VOLUNTARULUI
Rugăm voluntarii ca fiecare ghiozdan sa fie etichetat cu: „fată/băiat” și clasa pentru care au cumpărat.
Termenul de trimitere este: 4 septembrie
Coletele vor fi trimise către Turn BRD, Registratură, împreună cu trimiterile recurente prin curier.
Colegii din Turn vor aduce coletele la Registratură Turn, parter.
- Ghiozdanele vor fi ambalate în cutii de carton si trimise la sediul BRD. Cutiile vor fi și ele etichetate în același mod.
- Dacă o cutie conține mai multe ghiozdane, fiecare ghiozdan va fi etichetat individual, iar pe cutie, voluntarii vor lipi o listă cu conținutul – de exemplu: număr x de ghiozdane pentru: fată/clasa, băiat/clasa, etc.
- Cărțile vor fi ambalate și etichetate separat pentru că destinația lor e diferită de cea a rechizitelor.
Aceste precizări ajută în identificarea coletelor și a materialelor trimise pentru care vă mulțumim foarte mult.
Durata proiectului
21 august 2026 - 04 septembrie 2026Locul desfășurării
Activități
Donează cărți
Alege să faci copiii să se simtă valorizați în școli prin oferirea de cărți noi sau în stare foarte bună. Vom oferi cărțile donate școlilor rurale partenere ale concursului școlar COMPER, din zone vulnerabile. Prin cărțile oferite de tine, vom contribui la dotarea acestor școli cu biblioteci noi sau cu cărți actuale (acolo unde deja exista mobilier de bibliotecă). Dacă îți dorești să contribui, te rugăm să ambalezi cărțile separat de rechizite pentru că sediul școlilor unde trimitem cărțile este diferit de cel al școlilor unde vor ajunge ghiozdanele și rechizitele. Ce fel de cărți poți trimite?
- Cărți noi sau în stare foarte bună, adresate elevilor din clasele pregătitoare până în clasa a VIIIa.
- Cărți de povesti pentru elevii din clasa pregătitoare până în clasa a IVa, beletristică V-VIII, atlase de geografie, istorie, biologie, dicționare, enciclopedii, auxiliare. Veți regăsi aici o listă orientativă, cu titluri propuse de mai multe cadre didactice din școlile respective. Sunt binevenite orice alte cărți pentru școlarii din aceste clase.
Durată activitate
21 august 2026 - 04 septembrie 2026Locuri disponibile
99Data limită pentru aplicații
04 septembrie 2026Locul desfășurării
Toată țaraTrebuie să fii logat pentru a accesa această secțiune. Click aici pentru login