ZiuaV
  • Proiecte
  • Experiențe de voluntariat
  • Despre
  • Contact
  • inregistrare autentificare
BRD United Way
Înapoi la proiecte

O vară cu bucurii pentru copii

BRD Groupe Societe Generale

Salvează proiectul

Descriere proiect

În iunie dăm startul la joacă pentru toți copiii!

Știm că sunt copii pentru care vara aduce mult timp liber, fără a fi neapărat deosebit. Pentru că în familiile lor sunt aceleași lipsuri, același „nu avem cu ce”, ca în oricare altă zi, fie ea de școală sau de vacanță.  

Pentru ei, pentru copiii din proiectele educaționale desfășurate în parteneriat cu United Way, îți propunem să transformăm vara în prilej de bucurie. 

Avem mare nevoie de ajutorul tău, în orice oraș te-ai afla și poți contribui, aplicând la o activitate de mai jos, încât acești copii să se bucure alături de ceilalți colegi că vine vacanța mare. Ei nu se vor mai simți stânjeniți că nu au ce să povestească despre cum au petrecut vara.

Te poți alătura printr-o donație sau un cadou. Astfel contribui la tranformarea vacanței de vară, care stă să înceapă, în timp plăcut, petrecut pentru jocuri, sport și noi aventuri alături de colegi. 

În centrele "Aventură prin lectură" create împreună cu voluntarii BRD, deschise și în timpul verii, copiii se vor bucura de activități distractive, potrivite zilelor frumoase de vară. În plus, în functie de fondurile strânse, putem să le oferim și experiența unei prime excursii al cărei cost aproximativ este de 4.000 lei pentru 60 de copii. Pentru mulți dintre ei, o excursie ar înseamna prima ieșire din satul în care s-au născut și în care trăiesc. Ar fi precum descoperirea unei lumi noi! 

Astfel, cu sprijinul tău, vacanța de vară le va aduce copiilor experiențe și activități care îi vor dezvolta și pe care abia vor aștepta să le împărtășească și colegilor. 

Domenii de activitate
Educație și cercetare Social
Regiuni
TOATĂ ȚARA
Profilul voluntarului dorit

Coleg(ă) care dorește să dăruiască jocuri, cărți sau să facă donații pentru copiii din medii defavorizate, ai căror părinți nu reușesc să le ofere o vacanță cu momente distractive și o excursie, din lipsa resurselor financiare. 

RESPONSABILITĂȚILE VOLUNTARULUI
  • Să cumpere jocuri, cărți sau obiecte pentru timp liber (sport, mișcare) pentru copii;
  • Să ambaleze într-o pungă sau cutie pachetul pregătit cu precizarea numelui proiectului („O vară cu bucurii pentru copii”), de cine este trimis și din ce localitate;
  • Să îl trimită prin curier împreună cu trimiterile recurente către Turn BRD din București.
Durata proiectului
03 iunie 2024 - 17 iunie 2024
Locul desfășurării

Activități

Cadou în luna iunie pentru copii

Oferă chiar tu un cadou pentru copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani! Din orice oraș poți opta să pregătești un colet care să conțină fie toate aceste recomandări sau un singur obiect: carte, joc/boardgame, ceva legat de sport și mișcare (palete de badminton etc).  Ce să faci pentru a trimite pachetul? Ambalează obiectele într-o pungă sau cutie și scrie pe o etichetă numele tău, al proiectului „O vară cu bucurii pentru copii” și din ce oraș/localitate le trimiți. Trimite coletul împreună cu trimiterile recurente ale corespondenței prin curier din sediul unde îți desfășori activitatea către Turn BRD București, B-dul Ion Mihalache nr. 1-7, sector 1.  Dacă participi la acțiune din sediul Turnului BRD, va fi nevoie să aduci cutia/pachetul, etichetat cu precizările de mai sus la Registratura clădirii, de la parter.

Durată activitate
03 iunie 2024 - 14 iunie 2024
Locuri disponibile
86
Data limită pentru aplicații
17 iunie 2024
Locul desfășurării
Toată țara

Donație pentru cadou și excursie

Poți alege să donezi o sumă aici: Fă o donație - United Way Romania  cu menționarea în câmpul „cod de donație”: BRD pentru vacanța copiilor.  Pentru a estima valoarea donației, poți avea în vedere suma de 150 lei necesară pentru reprezentanții Fundației să pregătească un cadou pentru un copil care va conține un joc, ceva dulce, ceva legat de sport și mișcare. Separat, o parte din sume pot fi folosite pentru organizarea unei excursii pentru copii în timpul vacanței de vară.

Durată activitate
03 iunie 2024 - 17 iunie 2024
Locuri disponibile
87
Data limită pentru aplicații
17 iunie 2024
Locul desfășurării
Toată țara

Trebuie să fii logat pentru a accesa această secțiune. Click aici pentru login

Login
Trebuie să fii logat pentru această acțiune. Click aici pentru login
Confirmare
Trebuie să fii logat pentru această acțiune. Click aici pentru login
Confirmare
Trebuie să fii logat pentru această acțiune. Click aici pentru login
  • Termeni și condiții
  • Întrebări frecvente
  • Contact
BRD United Way
IE11
Microsoft Edge
Edge

Microsoft

Download
Microsoft Edge
Chrome

Google

Download
Microsoft Edge
Firefox

Mozilla

Download