Descriere proiect
Dacă ești din Caraș sau din zona de Vest, aproape sigur ai străbătut sau ai auzit despre cineva care a străbătut pe bicicletă sau pe jos potecile montane din jurul Reșiței. Mountain biking la Reșița...este deja ceva obișnuit. De-a lungul timpului, Bike Attack a organizat mai multe concursuri de XCM (Marathon), Enduro şi XCO, dar și evenimente pentru Amatori, pentru Juniori sau pentru E-Bike la Reșița.
În această toamnă, în dată de 29 septembrie, are loc un nou eveniment, pe Dealul Ciorii de lângă Reșița. Organizatorii au identificat deja cele mai faine poteci și pregătesc un traseu îmbunătăţit față de anul trecut, cu o distanţă de aproximativ 4.5 km.
Putem și noi să ne implicăm în pregătirea evenimentului ca voluntari:
- prin curățirea potecilor, care vor rămâne libere de crengi, curate, marcate și pregătite pentru a fi străbătute de localnici și turiști amatori de drumeții și
- prin ajutor pentru desfășurarea curselor.
Credem că este o ocazie excelelntă pentru mișcare în aer liber, alături de familie și copii și o activitate care va rămâne între amintirile dragi cu colegii și/sau familia. Reșița Mountain Bike este un eveniment organizat de Bike Attack în parteneriat cu Fundația Comunitară Banatul Montan, pe bază de voluntariat, prin mobilizarea de resurse locale și nu urmărește obținerea de câștiguri financiare.
Cine este invitat să participe?
🚲 Voluntari (adulți și copii) care doresc să contribuie la reușita evenimentului prin:
- pregătirea potecilor pentru eveniment
- asamblarea kiturilor de start
- ajutor la alimentarea sportivilor și supravegherea traseelor în timpul cursei
🚲 Cicliști amatori sau experimentați, adulți și juniori, pasionați de MountainBike care doresc să participe la cursă: fie la probe dedicate cicliștilor profesonisti, fie la probe pentru Amatori, Juniori, și pentru E-Bike! Detalii despre probele de ciclism găsiți la Reşita Mountainbike Race https://rmr.bikeattack.ro/ .
Domenii de activitate
Regiuni
Profilul voluntarului dorit
- Iubitor de mișcare și de natură
- Încurajează viață sănătoasă
- Susține comunitatea locală
- Acceptă provocările și dorește să își depășească limitele
RESPONSABILITĂȚILE VOLUNTARULUI
Să participe la activitățile de voluntariat descrise
Să participe la competiția la care se înscrie
Durata proiectului
23 septembrie 2024 - 29 septembrie 2024Locul desfășurării
- Caraș-Severin
- Reșița
Activități
Fii voluntar sau concurent la Reșița Mountainbike Race / 23 - 29 sept!
Avem nevoie de 25 de colegi, care să participe în săptămâna 23-29 septembrie, la una sau mai multe din acțiunile de pregătire a potecilor și a cursei propriu zise sau / și în calitate de participant la o proba de ciclism pentru adulți (sau pentru copii). Activitățile la care vă puteți înscrie sunt de tip voluntariat sau ca participant la una din probele maratonului montan. VOLUNTARIAT prin:
- Pregătirea potecilor prin tăiere de crengi, greblare, adunare frunze, refacere marcaje (minim 10 persoane – adulți și copii mari) – estimăm 23-24 septembrie, zi întreagă.
- Asamblarea kiturilor de start (cca 6 persoane meticuloase 😊) – 27 septembrie, cca 4 ore
- Predarea kiturilor de start (2 persoane – pot fi din cele care s-au implicat în asamblare, activitate potrivită și pentru copii mai mici) – 29 septembrie – cca 4 ore
- Ajutor pentru concurenți (3-4 persoane – pentru punctul de alimentare a concurenților din zona de start/finish – adulți și copii școlari. Activitățile presupun tăiat fructe, pus lichide în pahare sau sticle, oferirea de gustări concurenților) – zi întreagă
- Supraveghere traseu (5 persoane – adulți și copii școlari – care vor sta în pădure, pe traseu, pentru a direcționa participanții, în principal în locuri unde aceștia ar putea greși).
Durată activitate
23 septembrie 2024 - 29 septembrie 2024Locuri disponibile
18Data limită pentru aplicații
27 septembrie 2024Locul desfășurării
ReșițaTrebuie să fii logat pentru a accesa această secțiune. Click aici pentru login