Descriere proiect
Continuăm să suținem proiectul „Aventură prin lectură” prin crearea de spații de lectură în școli și centre educaționale și prin descoperirea bucuriei de a citi împreună cu copii din clasele primare.
Scopul proiectului este de a preveni și combate analfabetismul funcțional în rândul copiilor aflați în dificultate. Mai precis, se adresează celor care știu să citească, cu scopul de a înțelege ce citesc, de a-și forma propriile idei și exprima concluzii.
De ce sunt necesare spații adecvat echipate pentru lectură?
Ne-am propus să transformăm împreună lectura într-o activitate plăcută la școală, mediul în care cei mai mulți dintre copii au acces la educație. Astfel creștem interesul copiilor pentru cunoaștere și dezvoltare.
Voluntarii BRD sunt invitați să participe la amenajarea de colțuri de lectură unde vom desfășura ulterior activități de stimulare a lecturii alături de copii. Am selectat comunități aflate în situație de risc, iar beneficiarii sunt copii din familii cu statut socio-economic precar.
În plus, echipa de proiect va completa intervenția, cu sprijinul oferit de BRD, prin cursuri în domeniul literației și lucrului cu grupurile vulnerabile, dedicate profesorilor, cât și prin organizarea de întâlniri de informare despre importanța lecturii și a educației, adresate părinților.
Domenii de activitate
Regiuni
Profilul voluntarului dorit
Profil voluntar pentru amenajarea spațiului de lectură:
- Își dorește să sprijine comunitatea apropiată de locul unde trăiește
- Este deschis pentru o zi de muncă practică într-o școală, alături de colegi din bancă
- Dorește să își dezvolte noi abilități de muncă în echipă, comunicare și abilități practice
Profil voluntar pentru sesiunea de lectură:
- Să împărtășească din bucuria de a citi alături de copii
- Să își dorească să contribuie la dezvoltarea copiilor din prezent pentru un viitor mai educat.
RESPONSABILITĂȚILE VOLUNTARULUI
Pentru activitatea de amenajare a spațiului de lectură:
- Participarea la activitățile practice de amenajare a colțului de lectură, indicate în descrierea activității
- Respectarea programului transmis
- Să marcheze respectiva zi ca zi de voluntariat în Charisma
Pentru activitatea de inaugurare a spațiului de lectură:
- Să urmărească sesiunea înregistrată de training (30-45 min) și să parcurgă ghidul de o pagină despre desfășurarea activității de lectură;
- Să respecte programul stabilit pentru sesiunea de lectură aleasă.
Durata proiectului
14 mai 2024 - 18 iunie 2024Locul desfășurării
- Dolj
- Goicea
- Ilfov
- Grădiștea
- Galați
- Grivița
Activități
18 iunie - Galați: Inaugurare spațiu amenajat și activitate citit (11:00 - 13:00)
Vino să participi la inaugurarea spațiului de lectură pe care chiar tu sau colegii din echipa ta l-au amenajat! După deschiderea clubului de lectură, copiii din clasele 0-IV abia așteaptă să îi porți în prima călătorie în lumea poveștilor ce are loc chiar în noul spațiu. Fiecare activitate de citit durează aproximativ 20 minute pentru ca după lectură să existe un timp (aproximativ 30 min) de discuții între copii și voluntari; urmează o serie de întrebări pentru înțelegerea mesajelor din carte, exprimarea opiniilor și a concluziilor. După minutele destinate activității, va fi un timp de discuții libere, socializare, gustări. Fiecare voluntar va citi pentru 1 copil sau unui grup de 3-4 copii.
Durată activitate
18 iunie 2024 - 18 iunie 2024Locuri disponibile
5Data limită pentru aplicații
14 iunie 2024Locul desfășurării
Școala Gimnazială „Dumitru Căpraru” sat Grivița – Adresa: Str. Bădălan, nr 10, Comuna Grivița, jud. Galați11 iunie - Ilfov: Inaugurare spațiu amenajat și club lectură (10:00 - 12:00)
Vino să participi la inaugurarea spațiului de lectură pe care chiar tu sau colegii din echipa ta l-au amenajat! După deschiderea clubului de lectură, copiii din clasele 0-IV abia așteaptă să îi porți în prima călătorie în lumea poveștilor ce are loc chiar în noul spațiu. Fiecare activitate de citit durează aproximativ 20 minute pentru ca după lectură să existe un timp (aproximativ 30 min) de discuții între copii și voluntari; urmează o serie de întrebări pentru înțelegerea mesajelor din carte, exprimarea opiniilor și a concluziilor. După minutele destinate activității, va fi un timp de discuții libere, socializare, gustări. Fiecare voluntar va citi pentru 1 copil sau unui grup de 3-4 copii.
Durată activitate
11 iunie 2024 - 11 iunie 2024Locuri disponibile
0Data limită pentru aplicații
07 iunie 2024Locul desfășurării
Școala Gimnazială nr. 1, sat Grădiștea – Adresa: Strada Libertății, nr. 116, comuna Grădiștea, jud. Ilfov4 iunie - Dolj: Inaugurare spațiu amenajat și club lectură (11:00 - 13:00)
Vino să participi la inaugurarea spațiului de lectură pe care chiar tu sau colegii din echipa ta l-au amenajat! După deschiderea clubului de lectură, copiii din clasele 0-IV abia așteaptă să îi porți în prima călătorie în lumea poveștilor ce are loc chiar în noul spațiu. Fiecare activitate de citit durează aproximativ 20 minute pentru ca după lectură să existe un timp (aproximativ 30 min) de discuții între copii și voluntari; urmează o serie de întrebări pentru înțelegerea mesajelor din carte, exprimarea opiniilor și a concluziilor. După minutele destinate activității, va fi un timp de discuții libere, socializare, gustări. Fiecare voluntar va citi pentru 1 copil sau unui grup de 3-4 copii.
Durată activitate
04 iunie 2024 - 04 iunie 2024Locuri disponibile
13Data limită pentru aplicații
31 mai 2024Locul desfășurării
Şcoala Gimnazială „Tudor Segărceanu", Sat Goicea – Adresa: Str. Principală, nr. 271, Comuna Goicea, jud. Dolj28 mai - Galați: Amenajare și dotare spațiu lectură (11:00 – 17:00)
Pentru amenajarea și dotarea spațiului de lectură, e necesar ca 15 voluntari BRD să se implice în activități precum: - Asamblare și montare obiecte de mobilier (dulapuri și rafturi pentru cărți, mese, scaune etc.) - Pictură perete/ aplicare stickere decorative - Aranjare sală și materiale educaționale pe rafturi.
Durată activitate
28 mai 2024 - 28 mai 2024Locuri disponibile
6Data limită pentru aplicații
24 mai 2024Locul desfășurării
Școala Gimnazială „Dumitru Căpraru”, sat Grivița (aprox. 55 km de Galați), Str. Bădălan, nr 10, Comuna Grivița, jud. Galați23 mai - Reg. București - jud Ilfov: Amenajare spațiu lectură (10:00 - 17:00)
Pentru amenajarea și dotarea spațiului de lectură, e necesar ca 15 voluntari BRD să se implice în activități precum: - Asamblare și montare obiecte de mobilier (dulapuri și rafturi pentru cărți, mese, scaune etc.) - Pictură perete/ aplicare stickere decorative - Aranjare sală și materiale educaționale pe rafturi
Durată activitate
23 mai 2024 - 23 mai 2024Locuri disponibile
1Data limită pentru aplicații
21 mai 2024Locul desfășurării
Școala Gimnazială nr. 1, sat Grădiștea – (aprox. 30 km de București) Strada Libertății, nr. 116, comuna Grădiștea, jud. IlfovTrebuie să fii logat pentru a accesa această secțiune. Click aici pentru login